Postarea aceasta este una specială pentru noi. O considerăm o postare aniversară, iar asta pentru că se face un an de când, împreună, am început să scriem în fiecare lună despre cărțile care ne-au trecut prin mâini, cărțile pe care le-am adăugat în biblioteca noastră, atât online, cât și cea fizică, despre emoțiile pe care ni le-au transmis poveștile care ne-au făcut să pierdem noțiunea timpului, dar și despre alegerile care ne-au dezamăgit. Cu ocazia asta vrem să vă mulțumim pentru că ați pătruns în universul nostru, că v-ați făcut timp să ne citiți sau, de ce nu, că v-ați lăsat inspirați de alegerile noastre. Chiar dacă nu reușim să postăm întotdeauna la timp, promitem să nu lăsăm nicio lună nescrisă.
Raftul lui Costel
Răsăritul în Ziua Extragerii – Suzanne Collins
Când credeai că una din seriile pe care le-ai îndrăgit o să fie doar o trilogie și că totul se va termina cu povestea lui Katniss, vine Suzanne Collins și începe să scrie despre trecut. După “Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare“ care a avut în prim-plan originea Președintelui Snow, autoarea face mulți cititori fericiți și vine cu povestea mult dorită a lui Haymitch Abernathy. Încă din primele părți ale trilogiei știam că Haymitch, sfătuitorul lui Katniss și al lui Peeta din primul volum, a participat și câștigat a cincizecea ediție a Jocurilor Foamei. Având doar frânturi din povestea unui personaj așa îndrăgit, fanii seriei, printre care și eu, am așteptat un volum dedicat acesteia. Și iată că gândurile ne-au fost ascultate.
Am ascultat această carte în drumurile noastre dintre sărbători și putem spune, per total, că ne-a plăcut. Povestea, deși poate părea repetitivă, este foarte interesantă, mai ales că fiind a cincizecea ediție numărul de participanți este dublu. Seamănă foarte mult cu al doilea volum al trilogiei, mai ales că multe din personajele întâlnite acolo sunt prezente și aici. Cred că fiind vorba de Haymitch poate așteptările de la acest volum au fost mai mari decât de la cel menționat anterior și nu pot spune că a avut ceva special ca să îl facă să fie cel mai bun volum din serie, doar o poveste care era necesară pentru a completa trilogia și a răspunde la câteva întrebări.
Fanilor cu siguranță nu trebuie să le recomandăm noi să citească această carte, sigur au făcut-o deja, iar celor care nu au citit seria le recomandăm să înceapă cu trilogia și după o veți citi și pe aceasta cu siguranță.
Alegerea Celor Trei – Stephen King
Așa cum am spus în februarie am lăsat câteva luni să se așeze până să continui seria “Turnul Întunecat”. Din păcate, nici timpul, nici narațiunea minunată a lui Ștefan Forir de pe AudioTribe nu cred că mă vor face să o și continui după acest volum. Știam că Stephen King este “Hit or miss” pentru mine și deși sunt cu ochii pe noul lui volum care urmează să apară în câteva zile, seria asta pare că nu e pentru mine.
Pot înțelege dorința de a construi lumea și a da o personalitate cât mai detaliată personajelor, dar dacă faci asta în detrimentul firului narativ și al acțiunii e posibil ca cititorii să nu mai ajungă la final pentru a aprecia detaliile din primele volume când totul se leagă la final. În primul volum, am citit descrieri nelimitate despre doi oamenii care se urmăresc prin deșert, iar în al doilea, când mă așteptam să înceapă acțiunea, s-a pus pauză ca personajul principal să aleagă trei parteneri de călătorie. Un fel de Harap-Alb, dar mai dark. Am apreciat modul autorului de a prevesti și toate substraturile despre dependențe, viață și moarte, dar aș fi dorit ca volumul astă să fi fost maxim o parte a primului și din volumul doi să se schimbe ritmul.
Nu aș putea să spun că recomand această serie, citiți primul volum, dacă vă place e pentru voi, dacă nu, al doilea nu o să ajute. Poate la bătrânețe o să revin la serie, mai ales că Nemira a scos o ediție atât de frumoasă.
Furia Renăscută – Pierce Brown
De la o serie pe care probabil o să o abandonez, la cea mai bună serie citită de mine vreodată. Șase cărți, peste 3500 de pagini și o poveste care va rămâne pentru totdeauna în bibliotecă, pe care o voi reciti și o să o recomand de fiecare dată când am ocazia. Am început această serie acum doi ani și nu îmi vine să cred că în următoarele câteva luni sau anul viitor se va termina. N-am cum să vă descriu această carte fără să vă dau spoilere și recomand să citiți ce am scris despre ultimele două volume mai întâi. Dar indiferent de ce spun eu și de ce spune sinopsis-ul cărții, dați-i o șansă. Oricare ar fi preferințele voastre literare, nu are cum să nu vă placă, este completă și cu siguranță o să vă regăsiți în ceva.
Este posibil să fie volumul meu preferat din serie, deoarece continuă povestea din al cincilea și reușește să construiască către volumul final prin o mie de pagini pe care nu știu când le-am terminat. Personaje de care uitasem se întorc, batalii intergalactice pe Marte și lunile lui Saturn, finalul perfect al unor povești, dar și începutul altora, pur și simplu are de toate. Ca să încerc totuși să fac o mică descriere printr-o glumă, dacă HBO face un serial după această serie cu un buget adecvat, “Game of Thrones” o să vi se pară o telenovelă. Glumesc, dar pentru mine este clar peste, mai ales că seria asta va avea și un final.
Tot ce mai spun este Citiți seria “Furia Roșie” până apare ultimul volum și vă las mai jos citatele mele preferate din carte.
“Vântul nu e conștient de obstacole, deși calea sa nu ar fi aceeași fără ele”
“Am ales datoria de Imperator în locul datoriei de tată. Acum sunt singur și mă joc cu săbiile. Tăcerea mă sufocă”
“Mă gândesc ce stupide sunt războaiele. Ce ridicoli suntem noi că le purtăm, când emoții ca dragostea sunt mai profunde în noi decât ura!”
P.S. Editura Paladin, m-am ținut de cuvântul din August anul trecut nu știu dacă prima, dar am precomandat cartea imediat ce am văzut-o. Acum tot ce vă cer este o traducere și o publicare a volumului șapte imediat ce apare. Cu siguranță precomandată imediat ce apare!
Raftul Alexandrei
Ați ajuns până aici și vreau să fac un mic disclaimer. Nu vă lăsați păcăliți de numărul mare de cărți pe care le veți întâlni pe raftul meu în luna aprilie, căci multe dintre ele au fost începute înainte de această perioadă și finalizate atunci.
A patra aripă- Rebecca Yarros
Când o carte devine virală, e ușor să ridici sprâncenele și să te întrebi dacă merită cu adevărat tot hype-ul. De multe ori îl întrebam pe iubitul meu dacă merită să încep seria și de atâtea ori primeam ca răspuns „E foarte frumoasă, dar…”. Acel „dar” mă neliniștea teribil, dar am vrut să descopăr singură și să văd dacă îi împărtășesc părerea. Așa este, o carte foarte frumoasă, „DAR” acele spicy moments duse la extrem m-au plictisit și m-am lovit și de câteva elemente pe care le-am tot întâlnit: triunghiuri amoroase, eroină subestimată. Lăsând lucrurile astea, minore zic eu, la o parte, „A patra aripă” chiar își merită locul în lumina reflectoarelor.
Recunosc că mi-a plăcut Universul Basgiathului. E plin de tensiune, reguli dure și magie, dragonii sunt mai mult decât niște creaturi mitice și au personalitate, voință și nu aleg oricum călărețul. Violet nu o eroină invincibilă, ci una vulnerabilă, inteligentă și determinată, iar relația ei cu Xaden este plină de scântei.
Vine o parte care nu îți oferă prea mult timp de respiro. Pericolul este constant, iar fiecare pagină te trage mai adânc în poveste. A fost destul de greu de lăsat din mână. Combinația de acțiune, fantasy, dramă și romantism te cucerește prin intensitate, te ține captiv cu răsturnări de situație și îți rupe inima în cele mai frumoase moduri. Dacă ești fan al poveștilor cu dragoni, academii militare și relații tensionate, clar această carte e un must-read și te invit să o descoperi. Are un final chiar foarte frumos, iar pe mine m-a convins să continui seria.
Doamna Dalloway- Virginia Woolf
Nu cred că am fost pregătită pentru Virginia Woolf și grația cu care a putut să portretizeze atât de complex conștiința umană și modul în care timpul poate modela oamenii. Povestea este aparent simplă, dar te anunț de pe acum că nu este deloc o lectură ușoară, nu oferă acțiune rapidă sau răsturnări de situație, dar este o explorare profundă a psihologiei umane. Este o carte care cere atenție, pentru că la final ești „răsplătit” cu reflecții asupra vieții.
Întreaga acțiune se desfășoară într-o singură zi, dar între gânduri și amintiri, timpul se dilată. Și, dacă trecutul e mereu prezent, viitorul este adesea privit cu neliniște.
Clarissa Dalloway, o femeie din înalta societate londoneză, se pregătește să dea o petrecere. Atât. Însă în spatele acestui gest social se ascund întrebări despre identitate, alegeri de viață, dragoste trecută și sensul propriei existențe. În paralel, autoarea introduce povestea lui Septimus Warren Smith, un veteran de război afectat de traume psihice. Să nu te gândești că este doar un roman despre o doamnă elegantă care organizează o petrecere. Este o meditație profundă asupra rolului femeii în societate, asupra libertății (sau lipsei ei), dar și asupra presiunilor sociale, a conformismului și a identității personale.
Șase cocori stacojii- Elizabeth Lim
Mi-a fost destul de familiară povestea, iar ulterior mi-am dat seama că am mai întâlnit-o în perioada copilăriei, la frații Grimm: „Cei șase frați lebede”. Cumva povestea este reimaginată într-un decor inspirat din cultura și mitologia asiatică, iar povestea o urmărește pe Shiori’anma, o prințesă rebelă a regatului Kiata, care ascunde un secret periculos: magia. Într-o lume unde magia este interzisă, Shiori descoperă că puterile ei nu sunt singura amenințare. Vă las pe voi să descoperiți ce se întâmplă, de fapt, că tare teamă îmi este că voi da spoilere & jokes on me, mă pricep de minune la asta.
Am întâlnit multe elemente magice, de la dragonii de apă la cocorii vorbitori și blesteme antice. Magia este peste tot, dar niciodată copleșitoare. Este dozată cu măsură și sens.
Promisiunea dragonului- Elizabeth Lim
Continuăm povestea cu „Promisiunea dragonului”, cartea care reia firul de la finalul poveștii „Șase cocori stacojii”. Prințesa Shiori trebuie să îndeplinească promisiunea făcută dragonului Seryu, iar astfel trebuie să navigheze printre trădări, profeții și alegeri dureroase, în timp ce dragostea ei pentru Takkan este pusă la încercare.
Dacă prima carte a fost mai concentrată pe mitologia pădurii și a blestemelor, aceasta ne aruncă în lumea dragonilor, în tărâmuri subacvatice și regate necunoscute.Ritmul în prima parte este ușor lent, iar abundența de noi personaje și locații poate părea copleșitoare. Povestea mi s-a părut destul de previzibilă și de foarte multe ori m-a făcut să mă îndepărtez de firul ei. Chiar am lăsat și o recenzie pe Goodreads în care am menționat că aveam impresia că urmăresc două- trei povești în același timp.
Fata care s-a jucat cu focul- Stieg Larsson
După „Bărbați care urăsc femeile”, carte pe care efectiv o iubesc, știam că Stieg Larsson nu mă va dezamăgi, iar al doilea volum a fost pe măsura așteptărilor! Dacă primul volum m-a făcut să-mi țin răsuflarea, află că al doilea m-a făcut să o pierd de tot. De data asta, Lisabeth Salander, una dintre cele mai originale, enigmatice și fascinante personaje pe care le-am întâlnit, s-a aflat în lumina reflectoarelor.
După evenimentele din primul volum, Lisbeth duce o viață relativ liniștită și retrasă. Însă totul se schimbă când doi jurnaliști care investigau rețele de trafic de persoane sunt uciși, iar toate indiciile duc spre… ea. Lisbeth devine suspectă principală într-un dublu asasinat, vânată de poliție, media și alte figuri din trecutul ei tulburător. Mikael Blomkvist, jurnalistul de la revista Millennium, este convins că Lisbeth este nevinovată și pornește într-o cursă contra cronometru pentru a descoperi adevărul.
Dacă te întrebi de ce îți recomand cartea, ei bine, pentru că nu este un simplu roman polițist. Este o lectură intensă, inteligentă și emoționantă, cu o eroină care sfidează toate clișeele. Este o carte care îți cere atenție, dar fiecare pagină te răsplătește cu suspans și revelații.
Micul prinț- Antoine de Saint-Exupéry
La prima vedere ai zice că este o poveste pentru copii, dar în realitate este o meditație asupra umanității, spusă prin ochii unui copil venit de pe o altă planetă. O poți privi ca pe o oglindă a sufletului, pentru că în ea vezi, de fapt, cât de mult ne pierdem atunci când creștem și ne închidem inima în spatele grijilor din viața de zi cu zi.
Ascunde foarte multe straturi de profunzime, iar fiecare personaj pe care Micul Prinț îl întâlnește în călătoria lui reprezintă o trăsătură umană dusă la extrem. Am simțit cum autorul îndeamnă adulții să nu uite să fie copii. Să fie sinceri, curioși și capabili să iubească necondiționat.
Nu mă poți răni- David Goggins
Îmi place să spun că tot ce a scris Goggins nu este doar ceva motivațional, ci pur și simplu o palmă binevenită peste față, un strigăt de luptă pentru oricine s-a simțit vreodată pierdut, blocat sau chiar lipsit de speranță. Nu te aștepta să fii îndemnat să visezi, pentru că totul se rezumă la multă muncă. Autorul menționează de multe ori că nu este vorba de motivație în acest proces, ci de disciplină.
Goggins pornește de la o copilărie marcată de abuz, sărăcie și rasism. A fost un copil obez, cu o stimă de sine distrusă și fără nicio perspectivă reală. Totuși, în loc să rămână prizonierul trecutului, a decis să se reinventeze. A slăbit zeci de kilograme într-un timp record, a intrat în armată, a trecut prin unele dintre cele mai dure antrenamente din lume și a participat la curse extreme de anduranță.
Cartea este scrisă într-un stil brutal, tipic lui, fără ocolișuri sau menajamente. Fiecare capitol conține nu doar povestea lui Goggins, ci și „provocări” și exerciții mentale care invită la introspecție, disciplină și creștere personală. Așa că îți recomand să ai alături o foaie, un pix și să-ți iei notițe.
Poate cel mai important mesaj al cărții este că suferința este inevitabilă, dar și necesară dacă vrei să-ți atingi adevăratul potențial.
Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat- Jacqueline Harpman
A fost, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase lecturi pe care le-am avut în ultima perioadă și pe care o recomand din inimă! Te asigur că nu este o carte obișnuită, ci una care lasă urme. Este un roman discret, dar puternic, care nu urlă, ci șoptește, în special întrebări fără răspunsuri ușoare.
Cartea urmărește perspectiva unei tinere femei, singura dintre cele 40 de prizoniere care nu își amintește viața de dinaintea detenției. Captive într-un buncăr subteran, păzite de gardieni înarmați și supuse la o rutină strictă, femeile trăiesc fără explicații, fără contact cu lumea exterioară și fără speranță. Protagonista nu cunoaște nici dragostea, nici libertatea, nici suferința pierderii, iar asta pentru că pentru că nu a avut ce pierde.
După o evadare neașteptată, grupul ajunge într-un peisaj gol, nelocuit, care pare să sugereze o apocalipsă. De aici, povestea devine o căutare a sensului în absența civilizației, a interacțiunii și a oricărei certitudini.
Totul este relatat cu o voce calmă, lucidă, aproape impersonală. Mi-a ridicat multe întrebări, cum ar fi ce ne definește, ce pierdem atunci când suntem separați de ceilalți și cum ne construim o viață în absența istoriei personale și mi-a luat ceva să mă detașez de poveste după ce am terminat-o.
Orașul semilunii. Casa pământului și a sângelui- Sarah J. Maas
Am plâns. Ultimele 200 de pagini m-au destabilizat emoțional și nu am putut să-mi țin emoțiile în frâu, așa că am cedat, like a sensitive baby that I am. „Casa pământului și a sângelui” este primul volum dintr-o serie adult fantasy care combină o acțiune intensă, o mitologie originală și un strop de romantism tensionat, toate presărate cu umor și sarcasm.
Acțiunea se desfășoară într-un oraș magic, unde trăiesc împreună ființe supranaturale de tot felul, de la demoni, îngeri și vârcolaci, până la vrăjitori și alți locuitori fantastici. Bryce, eroina principală, este pe jumătate om, pe jumătate fae. Ea duce o viață aparent superficială, plină de petreceri și distracții… până când o tragedie îi dă lumea peste cap.
Deși începutul este destul de lent (avertisment: primele 100 de pagini pot părea o provocare), cartea apasă rapid accelerația și ajunge la un punct culminant plin de emoții, revelații și lupte care te țin cu sufletul la gură. Dacă ești fan Sarah J. Maas, nu vei fi dezamăgit. Iar dacă ești nou în universul ei, așteaptă-te la o avalanșă de emoții.
“Through love, all is possible.”
Împăratul muștelor- William Golding
Nu mi s-a părut deloc un roman ușor. A fost o lectură destul de inconfortabila, pentru că în spatele aventurii aparent juvenile se ascund simboluri profunde despre natura umană și, mai ales, despre moralitate. Am impresia că în luna aprilie mi-am ales numai teme de gândire.
Povestea începe simplu: un grup de băieți rămâne izolat pe o insulă pustie, în urma unui accident aviatic. Fără adulți, fără reguli impuse, copiii sunt nevoiți să se organizeze singuri. Inițial, încearcă să construiască o mini-societate bazată pe rațiune și colaborare. Dar curând, instinctele primare, frica și lupta pentru putere se instalează. Lumea lor devine un haos dominat de violență, iar inocența copilăriei este înlocuită de barbarie și pierderea umanității.
Fiecare băiat din grup este, de fapt, un simbol. Rațiunea, haosul și dorința de putere, vocea rațiunii care, de cele mai multe ori, este ignorată sau chiar brutalitatea.
Leave a Reply