Te invităm să dai play piesei pe care ți-am lăsat-o mai sus, să te faci comod și să savurezi articolul așa cum ne-am savurat noi vacanța. Madeira este altceva. Oficial, cred că amândoi putem spune că este una dintre cele mai frumoase destinații în care am ajuns și una dintre cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut. A fost diferit din toate punctele de vedere și, vă anunțăm de pe acum că deja plănuim să ne întoarcem pentru câteva zile și să bifăm și insulele Azore și Porto Santo.
Am primit multe reacții și mesaje la postările făcute pe Instagram din vacanță, așa că ne-am gândit că ar fi de ajutor un articol care să includă absolut toate detaliile de care ai nevoie atunci când plănuiești să-ți faci vacanța. Ceea ce vom face și noi. Îți vom oferi aici un ghid de călătorie, de la A la Z.
MADEIRA, ZBOR DIRECT DIN BUCUREȘTI
La începutul anului, când ne-am pus pe lista de dorințe insula Madeira, am început să facem research pentru a ne stabili bugetul pentru această vacanță și să ne facem planul de bătaie. Pentru că ne doream ca zborul să fie direct și să simplificăm puțin lucrurile, cea mai bună variantă pentru noi a fost să luăm vacanța prin Sejur Europa by Eturia. În pachetul ales de noi am avut zbor charter direct cu două bagaje de cală, plus două ghiozdane și 7 nopți de cazare cu mic dejun la Hotel Ocean Gardens.
MAȘINA, UN MUST! *CEL PUȚIN PENTRU NOI
Mhm, cred că exagerez puțin când spun că mașina este un must în Madeira, pentru că există destule variante prin care poți ajunge în punctele de interes (shuttle, autobuze, Bolt etc). De exemplu, pentru Pico do Arieiro te lasă un autobuz chiar la începutul traseului, iar biletul este 3 euro, cu plecare din Funchal. Dar dacă vrei să-ți faci programul fără să depinzi de cineva sau să iei decizii last moment, atunci da, mașina este un must! Noi ne-am schimbat de multe ori programul și ne-am ales activitățile în funcție de cum se schimba vremea. Madeira are o vreme imprevizibilă, iar dacă îți propui să mergi pe plajă, de exemplu, este posibil ca până ajungi acolo să prinzi și ploaie.
Insula este destul de mică și poți ajunge rapid dintr-un punct în altul (cel mai lung drum făcut de noi pe insulă a fost de 56 de min- Funchal- Porto Moniz), atât că multe dintre punctele de atracție sunt la înălțime. Oamenii ăștia nu pare să fi auzit de serpentine, așa că te anunțăm de pe acum că te vei aventura prin multe pante, rampe și drumuri înguste, de care ai putea jura că sunt cu sens unic, dar ghici ce, nu sunt.
Noi am închiriat mașina prin Centauro, fără depozit și cu full coverage, iar pe 8 zile am plătit undeva la 300 de euro. Deși selectasem un Fiat 500 (or similar), am primit o balenă de Ford Focus, iar când am scos mașina din garaj, am văzut că numai asta aveau, plus câte un Citroën rătăcit sau Seat Ibiza. Mă bucur totuși că s-a întâmplat așa. Mașina, deși era destul de mare pentru drumurile alea, a mers excelent, era destul de nouă (puțin peste 34.000km în bord) și am avut tot ce era necesar pentru o călătorie pe insulă. Mai ales spațiu pentru bagajele noastre.
Ca să fim siguri că nu avem probleme, pentru că m-au mai sfătuit alți pățiți, am făcut poze înainte de a pleca de la sediul lor, la bord și toate zgârieturile pe care le avea mașina. Din fericire, fiind full coverage, n-am avut nicio problemă. Așa cum am luat-o, așa am returnat-o.
Ca să ajungi la ei la sediu ești preluat de un shuttle din aeroport (primești info pe mail cu punctul de plecare), care vine la fiecare 10-15 minute. Nouă ne-au mai luat 75 de euro pe benzină, bani pe care ni i-au returnat după ce am adus mașina înapoi, cu aceeași cantitate de benzină în rezervor. Toate informațiile despre mașină le aveam pe brelocul de la cheie, iar aici mă refer la model, motorizare, combustibilul necesar, deci e totul mură-n gură.
TIPS: În oraș, cel mai safe este să-ți lași mașina în parcările subterane. Prețurile sunt cam ca la noi și în majoritatea locurilor se poate plăti cu cardul. În Câmara de Lobos a fost o singură parcare în care se plătea cu monede. Pentru traseele pe care vrei să le faci sau pentru plajă găsești parcări destul de mari, dar îți recomandăm să te duci devreme (10AM max. pentru hiking) pentru că se aglomerează destul de repede. Mai sunt și acele parcări în stradă, unde poți plăti la aparat. Aici trebuie să-ți selectezi timpul pe care vrei să-l petreci și plătești în funcție de asta. Și aici e nevoie de monede.
CASH SAU CARD?
Nu vă bateți capul cu prea mult cash la voi. Ar trebui să aveți pentru tips, parcări (unde este cazul) și ceva acolo „just in case”. În foarte multe locuri se poate plăti cu cardul, deci nu e musai să luați mult cash la voi. Noi am avut cam 300 de euro, să fie.
MÂNCĂRURI ȘI BĂUTURI TRADIȚIONALE PE CARE LE-AM ÎNCERCAT ÎN MADEIRA
O să încep acest capitol cu băuturile, că tare multe mai sunt! La final vă las și barurile și cafenelele pe care le-am frecventat, dar și alte restaurante în care am consumat altceva decât mâncăruri tradiționale. Evident, vă las aici doar locurile care merită bifate, asta ca să nu încep să las review-uri proaste, căci am mers și pe recomandările altora și am plecat fără să mă ating de mâncare.
Vinul de Madeira
Noi am avut zborul seara și, până am luat mașina, până am ajuns la hotel, am făcut check-in-ul, s-a făcut destul de târziu, așa că am rămas la restaurantul hotelului să luăm masa. Tot atunci am încercat un vin de Madeira, de trei ani dacă nu mă înșel, care la prima impresie aduce foarte mult cu un lichior. A fost destul de tare pentru gustul meu, dar am făcut ulterior o alegere excelentă și ne-am întors totuși în țară cu o sticlă de Blandy’s, brand emblematic care are o tradiție în Madeira din 1811, iar Michael și Chris Blandy sunt a șasea și a șaptea generație care se ocupă de afacerea familie Blandy.
Romul de la Madeira Rum House
Am făcut o vizită în Porto da Cruz, unde se află fabrica de rom din Madeira, una dintre cele mai vechi și vizitate distilerii de pe insulă, unde am încercat câteva sortimente de rom.
Poncha
Nu putem spune că ne-a dat pe spate. Este o băutură ok-ish, dar ne duce mult cu gândul la limoncello. Not a fan tho. Localnicii fac această băutură tradițională din aguardente de cana, care este alcool distilat din trestie de zahăr, miere, coajă de lămâie și zahăr.
Vinho Verde
Versatil, accesibil și cu o aciditate proeminentă, acest vin portughez are o concentrație scăzută de alcool, iar pentru a fi produs se folosesc aproximativ 20 de soiuri de struguri. Nu este chiar „vedetă” prin Madeira, dar este specific Portugaliei și nu se produce nicăieri în lume.
Brisa Maracujá
Brisa este un suc din fructul pasiunii și este cumva specific insulei. Aici găsești multe băuturi și preparate cu fructul pasiunii, iar acest suc este unul dintre ele.
Coral
Nu puteam să nu încerc berea lor locală, Coral. Foarte plăcută la gust, iar eu nu sunt vreo consumatoare înrăită de bere. Prefer oricând un gin sau un pahar de vin.
Pastel de nata
Dacă ne face cineva o ecografie, asta se vede în prim-plan. Este unul dintre deserturile pe care le ador și sunt fix pe gustul meu. Am mai încercat prin București în trecut și am găsit două locuri în care să-mi placă (The Dancing Lobster și într-o patiserie pe care o găsiți chiar la intrarea din Kaufland-ul de pe Fabrica de Glucoză), dar nu se compară cu nimic să le savurezi „la mama lor acasă”.
Limpets
În Madeira este destul de greu să nu găsești pește și fructe de mare proaspete. Am încercat limpets la Peixaria no Mercado, restaurant care se află chiar lângă piața Mercado dos Lavradores, unde este și pescăria lor principală. Sunt niște scoici, dar mult mai gumoase, gătite în sos de usturoi. Se găsesc cam în toate restaurantele și sunt servite ca aperitiv.
Cheesecake cu fructul pasiunii
V-am spus că găsiți fructul pasiunii (maracuja) în multe preparate, iar cheesecake-ul este curcubeu pe cerul gurii. Deci musai de încercat!
Carpaccio de somon cu fructul pasiunii
Pentru că suntem la capitolul „fructul pasiunii”, evident că nu am putut pleca din Madeira fără să încercăm la un restaurant japonez un carpaccio de somon cu fructul pasiunii. Noi am mâncat la Ikura Sake, loc în care am mâncat și cel mai bun și proaspăt sushi ever.
Bolo do Caco
Bolo do Caco este o pâine tradițională din Madeira. Seamănă destul de mult cu pita grecească. Se servește la aperitiv, iar în interior conține un amestec de unt cu usturoi și verdețuri.
Neapărat să încercați vita lor
Carnea de vită pe care am mâncat-o la ei este extraordinară, oriunde ai încerca-o. Dar, mare atenție atunci când menționați cum vreți să fie gătită. Noi de multe ori am cerut-o medium rare sau well și tot am avut neplăcerea să o primim rare.
Espada com banana
Când auzi pește cu banană nu pare că ar fi o combinație prea bună. Mie chiar mi-a plăcut și este și un amestec de gusturi și texturi acolo foarte interesant.
Milho Frito
Milho Frito este o garnitură madeireză preparată din făină de porumb, sare, ulei de măsline și cimbru, care este mai întâi coaptă și apoi prăjită. Arată ca mămăliga, doar că textura din interior este similară grișului. Ne-au plăcut foarte mult cubulețele astea prăjite, iar în preparatele cu sos sunt demențiale!
Espetada cu vită
Este o frigăruie cu bucăți de carne de vită care se servește în foarte multe restaurante din Madeira. Ți se aduce la masă un suport, pe care ulterior este agățată acea frigăruie.
LOCALURI CU MÂNCARE ȘI CAFEA BUNE PE CARE LE-AM ÎNCERCAT
- Motya (Funchal)- găsești aici cafea de specialitate foarte bună și, bonus point, servesc motchi. Ne-am întors de câteva ori aici.
- The Studio (Funchal)- un alt loc drăguț în care să te oprești să bei o cafea bună.
- Nata 7 (Funchal)- deși sunt multe locuri din care poți lua pastel de nata, aici am găsit proaspete, la 1 euro bucata, iar cu 1,5 euro poți servi pastel de nata și cafea/ apă.
- Galã (Machico)- este atât patiserie, cât și restaurant. Aici găsiți o varietate de pastel de nata, inclusiv cu cocos.
- Ikura Sake (Machico)- aici am mâncat cel mai bun sushi și am încercat carpaccio de somon cu fructul pasiunii.
- Shifu (Funchal)- printre mâncărurile pe care le-aș mânca o viață întreagă se numără și ramenul. La Shifu am venit de două ori. Ne-a plăcut mult.
- Uau Cacau (Funchal)- încă un spot drăguț în care să-ți bei cafeaua, iar dacă ai poftă de ceva dulce, neapărat să încerci bomboanele lor. Noi am plecat de acolo cu o cutie mare. Am luat câte una din fiecare.
- Las Caraibas (Seixal)- aici am încercat acel cheesecake cu fructul pasiunii. Nici mâncarea nu este rea deloc. Eu mi-am luat niște aripioare cu sweet chilli și chiar au fost cinstite.
- Muralha’s Bar (Caniçal)- nu te aștepta la ceva fancy. Arată exact ca o cârciumă în apropiere de plajă, dar mâncarea este foarte bună. La ora prânzului sunt șanse mari să nu găsești mese libere.
- O Lagar (Câmara de Lobos)- foarte bună mâncarea. Aici am servit peștele prăjit cu banană și espetada cu vită. Deși este un restaurant destul de mare, pentru că este foarte cunoscut, se aglomerează destul de repede.
- Peixaria no Mercado (Funchal)- se află chiar lângă piața Mercado dos Lavradores, iar dacă vrei să mănânci un preparat cu pește sau fructe de mare, aici ți-aș recomanda să mergi prima oară. Îți fac și o prezentare cu „peștii zilei”, care se servesc la kilogram.
- Lá ao Fundo (Funchal)- dacă îți cumperi vită ți se aduce o plită încinsă pe care ți-o gătești singur. Foarte bună mâncarea. Eu am încercat aici caracatiță și a fost extraordinară, iar iubitul meu și-a făcut singur grătarul, ca să zic așa.
OBIECTIVE TURISTICE, TRASEE DE HIKING, PLAJE
Vă recomandăm ca în prima zi să vizitați tot ce este de vizitat în Funchal, căci mai mult de o zi nu aveți nevoie. Aici, aș bifa următoarele:
- Catedrala Sé- nu prea este deschisă turiștilor, ci mai mult localnicilor, pentru rugăciuni.
- Jardim Monte Palace- OBLIGATORIU! Este cea mai spectaculoasă grădină pe care am văzut-o vreodată.
- Grădina Botanică- după ce am văzut Jardim Monte Palace nu ne-a mai impresionat nimic
- CR7 Museum- muzeul lui Cristiano Ronaldo (fața jucătorului este atașată chiar și pe aeroportul din Funchal).
- Strada Santa Maria- găsești multe terase și restaurante aici, plus multă artă stradală.
- Carreiros do Monte- dacă aveți noroc încercați toboganele lor. Noi am vrut să avem parte de această experiență, dar din păcate coada la care trebuia să stăm era de aproape 1h30, așa că am renunțat, deși ne-ar fi plăcut mult.
- Plimbare cu barca la apus- ne-am luat o plimbare cu barca pentru că voiam să prindem apusul și să vedem delfinii și balenele. Cursa includea și o oprire pentru a face baie în ocean, dar din cauza unor probleme la unul dintre motoare, după o oră a trebuit să ne întoarcem în port. Am primit banii înapoi și ni s-a spus că putem reprograma experiența oricând ne întoarcem în Madeira.
TRASEE PE CARE LE-AM FĂCUT ÎN MADEIRA
- Pico do Arieiro- din păcate, din cauza incendiilor din luna august, au închis o parte din traseu. Noi l-am făcut până unde ni s-a permis, deși ne-am fi dorit să-l facem complet, pentru că se unește cu Pico Ruivo, care și acesta este închis.
- Levada das 25 Fontes – Rabaçal – Levada of Risco- se merge pe traseul PR6/6.1, este circuit și are o dificultate mică
- Levada do Caldeirao Verde- PR9- este practic o plimbare de 3h40 (atât am făcut noi)
- Ponta de São Lourenço- PR8- traseul te duce către capătul de est al insulei și este absolut spectaculos. Ai foarte multe puncte de belvedere și este un traseu de dificultate medie.
PUNCTE DE BELVEDERE, PLAJE ȘI ALTE ATRACȚII DIN MADEIRA
Mai sunt câteva locuri în care musai trebuie să ajungi. Aici aș bifa:
- Cabo Girão- aici găsești o platformă suspendată din sticlă care-ți oferă o priveliște panoramică. Noi am mers la apus, dar sincer nu am fost chiar atât de impresionați. Sunt alte puncte mult mai spectaculoase.
- Miradouro do Guindaste- tot cu o platformă suspendată de stilcă, locul acesta ni s-a părut mult mai spectaculos decât Cabo Girão.
- Ribeira da Janela- aici opresc multe autocare cu turiști, motiv pentru care îți recomandăm ca primul loc de parcare gol pe care-l vezi, să-l ocupi, chiar dacă e nevoie să mergi puțin pe jos.
- Ilheus Ribeira da Janela- la câteva minute de viewpoint ajungi pe această plajă absolut spectaculoasă.
- Cascada dos Anjos- înainte puteai trece cu mașina direct prin cascadă, dar noi am prins drumul închis și putem ajunge acolo doar la pas. Nu sunt locuri de parcare, dar poți lăsa mașina pe marginea străzii.
- Pădurea Fanal- noi când am ajuns era ceață, fix ce căutam, dar nu a durat mult până a dispărut și, după vreo 10 minute de stat prin pădure și cât ne-am jucat cu drona, a dat și soarele.
- Piscinele naturale din Porto Moniz- să faceți o baie aici. Sunt spectaculoase, dar apa este destul de rece.
- Plaja Seixal- cea mai frumoasă plajă pe care am ajuns vreodată. E de vis!
- Plaja din Caniçal- o altă plajă la care ne-am întors de câteva ori. Este mult mai mica decât Seixal, dar la fel de intimă și spectaculoasă.
- Casele tradiționale din Santana- în Santana am prins un fel de festival al fermierilor, iar românașii de noi s-au oprit, evident, la zona de grătare, unde am mâncat niște pui obraznici.
TIPS: Pentru că vremea în Madeira este destul de schimbătoare, vă recomandăm să aveți la voi haine atât subțiri, cât și groase, dar și echipament adecvat pentru hiking pentru că sunt porțiuni în care bocancii te ajută mult. Și țin să menționez asta pentru că am văzut fete îmbrăcate foarte fancy, cu ruj roșu și în sandale pe Pico do Arieiro.
Neapărat să aveți pelerine după voi, chiar și prin oraș, ca să nu vă împiedice ploaia cu nimic și haine de schimb.
Dacă plănuiești să-ți faci vacanța în Madeira nu mai amâna! Va fi cea mai frumoasă experiență, îți promitem! Sperăm ca toate detaliile pe care le-am lăsat aici să fie de ajutor, iar dacă sunt întrebări, nu ezitați să ne scrieți. Mulțumim că ne citiți și că ne urmăriți activitatea. Să fiți pregătiți de următoarele aventuri că noi deja avem planuri!
Leave a Reply