Ianuarie 2025: 19 cărți pe care le-am citit la început de an
Una dintre rezoluțiile anului 2025 este aceea de a ne face timp să citim mai mult, eventual mai mult decât am citit în anul precedent. Ei bine, se pare că amândoi am început anul destul de bine, căci ne-am ancorat în numeroase povești de tot felul care, fie ne-au fascinat, fie ne-au dezamăgit. Așa cum v-am obișnuit, vă lăsăm în cele ce urmează câteva vorbe despre cărțile pe care le-am citit în luna ianuarie 2025.
Raftul Alexandrei
Hoțul de cărți- Markus Zusak
Trebuie să recunosc că am început cartea astea în urmă cu un an și jumătate și sincer, nu știu din ce motiv, am abandonat-o. Ei bine, nu-mi place să las lucrurile neterminate așa că mi-am dat timp să o termin și am reușit să fac asta chiar în Eurotripul în care ne-am aflat anul acesta. Următoarele cărți sunt și ele bifate tot în Eurotrip, pentru că, din fericire pentru mine, de pe Kindle este singurul mod în care pot citi când sunt pe mașină și, cum drumul a fost extrem de lung, am bifat câteva capitole.
Orice carte care are în centru Germania nazistă cu siguranță ascunde o poveste profundă și emoționantă. Este valabil și în această situație, dar ironia face ca povestea să fie narată chiar de „Moartea”. Acțiunea o are în centru pe Liesel Meminger, o fetiță de nouă ani, care ajunge să locuiască într-o familie adoptivă după ce mama ei este forțată să o abandoneze. Într-o lume marcată de pierdere și suferință, Liesel își găsește refugiul în cărți, pe care le „fură” pentru a-și satisface setea de cunoaștere și a aduce un strop de lumină într-un univers întunecat. Prietenia ei cu Rudy, relația profundă cu tatăl adoptiv și ascunderea unui evreu în pivnița casei lor transformă această poveste într-un tablou complex despre umanitate, curaj și speranță.
Ce știu despre John Green este că obișnuiește să scrie povești despre adolescenți care se confruntă cu dileme existențiale, dar din câte înțeleg, „Un șir infinit de țestoase” este inspirată chiar din propria sa luptă cu tulburarea obsesiv-compulsivă.
Cartea o are în centrul său pe Aza Holmes, o adolescentă de 16 ani care trăiește cu ulburarea obsesiv-compulsivă și care se străduiește să mențină un echilibru între viața de zi cu zi și gândurile care îi afectează existența. Cu toate astea, nu pot spune că am rămas profund impresionată de șirul poveștii. Deși gândurile Azei sunt redate într-un mod copleșitor, întărind cititorilor că nu este doar o poveste despre o investigație misterioasă, ci și despre lupta interioară a protagonistei, despre cum e să trăiești într-o spirală de gânduri care par imposibil de controlat, personajele sunt bine conturate și credibile, fiecare având propriile sale trăiri complexe.
Mai țineți minte „mamuții” lui Brandon Sanderson despre care vă scriam în articolele trecute? Ei bine, n-am putut lăsa seria neterminată așa că am mers mai departe cu povestea de care jur că sunt complet îndrăgostită. În Edgedancer avem parte de o o privire mai profundă asupra personajului Lift, o tânără Radiantă cu o personalitate unică și o abilitate, să-i zicem, specială.
Lift este, fără îndoială, una dintre cele mai neconvenționale protagoniste pe care le-am întâlnit până acum în universul lui Sanderson. Recunosc că la început nu-mi plăcea deloc ca personaj, dar drept vorbind este totuși o adolescentă plină de energie, impertinentă și imprevizibilă, care își folosește puterile pentru a se strecura prin lume și a supraviețui pe cont propriu. Lift nu este o eroină tipică, așa că o vei vedea mereu ghidată de propriile reguli. Are un simț al umorului aparte și vorbește într-un mod distinctiv. E complet diferită față de personajele cu care m-am obișnuit în această serie.
Oceanul de la capătul aleii- Neil Gaiman
Iată o carte care m-a emoționat foarte tare, iar asta datorită modului în care sunt explorate copilăria, amintirile și puterea imaginației. Deși este o carte relativ scurtă, impactul său emoțional este imens, iar Neil Gaiman reușește cu brio să îmbine realismul dur cu elemente fantastice.
Povestea este narată de un bărbat care se întoarce în orașul natal și ajunge la o fermă unde, în copilărie, a cunoscut-o pe Lettie Hempstock, o fată misterioasă care i-a spus că iazul din spatele casei ei este, de fapt, un ocean. Prin ochii copilului de șapte ani, experimentăm o aventură terifiantă și magică, declanșată de moartea unui chiriaș și de apariția unei entități malefice, Ursula Monkton. Lettie și familia ei par să fie mai mult decât niște simple ființe umane, iar puterile lor se dovedesc esențiale în lupta împotriva răului.
Felul în care Gaiman redă copilăria, deloc ca pe o perioadă lipsită de griji, ci ca pe o etapă al misterului și al fricii, îți dă un sentiment constant de nostalgie, de parcă personajul principal retrăiește nu doar amintiri, ci și emoțiile și temerile din trecut.
Prima carte mi-a plăcut foarte mult. A reușit autoarea, încă o dată, să mă surprindă cu un thriller psihologic captivant și ușor de urmărit, dar și plin de tensiune. Din întreaga serie, pot spune că asta este preferata mea. Povestea o are în centru pe Millie, o tânără care se află într-o situație dificilă: fără loc de muncă și cu un trecut pe care încearcă să-l ascundă. Când i se oferă un post de menajeră în casa familiei Winchester, pare a fi șansa perfectă de a începe o nouă viață. Dar nimic nu este ceea ce pare. Pe măsură ce Millie descoperă secretele întunecate ale casei, își dă seama că a intrat într-un joc periculos.
Dacă îți plac cărțile cu plot twist-uri neașteptate, „Menajera” îți va oferi câteva momente care te vor lua prin surprindere.
V-am spus că nu m-am oprit aici. Ce-i drept, am terminat întreaga serie, dar despre ultima carte vă vorbesc în articolul pentru februarie, căci acolo se încadrează. „Secretul Menajerei” continuă povestea lui Millie, deși ușor-ușor povestea își pierde farmecul. După evenimentele din prima carte, Millie se află într-o situație complicată, având de-a face cu o nouă serie de mistere și pericole. Deși trecutul pare să fi fost îngropat, noi secrete dezvăluite pun viața ei în pericol.
Anul trecut, după ce a apărut, am urmărit serialul și am rămas complet fascinată de poveste. Am lăsat totuși să treacă ceva timp astfel încât să nu mai am totul proaspăt în memorie, dar după ce m-am apucat de carte am realizat că ambele sunt 1:1, ceea ce mi-a plăcut mult (foarte puține detalii sunt schimbate), pentru că puteam vizualiza altfel personajele și întâmplările.
„Materia Întunecată” îl urmărește pe Jason Dessen, un profesor de fizică din Chicago, care trăiește o viață liniștită alături de soția sa, Daniela, și fiul lor, până când viața lui ia o întorsătură dramatică atunci când este răpit de un bărbat misterios și trezește într-o realitate alternativă. În această nouă lume, nimic nu mai este la fel: Jason este un om de știință renumit, cu o familie diferită, iar tot ce a cunoscut înainte se dovedește a fi un vis. Jason încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum poate ajunge înapoi la familia sa, navigând printr-un labirint de universuri paralele.
M-a cucerit complet autorul cu elementele de science fiction și thriller psihologic, mai ales că nu este doar o poveste despre universuri paralele, ci și despre alegeri, identitate și iubire.
După ce am citit-o am înțeles de ce atunci când a fost lansată a fost mare hype cu această carte. „27 de pași” este povestea de viață a lui Tibi Ușeriu, un om care a trecut prin multe încercări și greutăți în viață, dar care a reușit să transforme durerea și suferința în forță și determinare. Aveam impresia în multe momente că citesc ceva scris de David Goggins, dar totuși nu cu aceeași duritate. Cartea urmărește traseul dramatic a lui Tibi, de la adolescența marcată de greșeli și anii petrecuți în detenție, până la realizările sale uluitoare ca ultramaratonist.
Putem spune că, în esență, cartea este o metaforă a călătoriei personale a autorului, fiecare pas simbolizând o victorie asupra limitărilor impuse de societate sau de sine. Tibi nu doar că își povestește experiențele grele din copilărie și tinerețe, dar detaliază și cum a reușit să se regăsească și să ajungă la performanțele de neegalat în competițiile de ultramaraton.
Așa că, dacă ești în căutarea unei povești autentice de viață și care să te provoace să-ți depășești limitele, asta este potrivită. Eu am privit-o ca un fel de manifest al puterii interioare și recunosc că am rămas cu un sentiment de admirație la final.
Editura AQUA FORTE
Familia Monet. Comoara- Weronika Anna Marczak
Îmi pare rău când sunt nevoită să scriu despre cărți că nu mi-au plăcut, dar pur și simplu am simțit că prima carte din „Familia Monet” nu a avut niciun pic de esență. Este un roman care urmărește povestea unei tinere pe nume Alice Monet, care rămâne orfană și află că mai are cinci frați. În timpul petrecut cu ei, descoperă că familia din care face parte este foarte bogată, dar ascunde și multe secrete adânc îngropate. Personajele sunt de cele mai multe ori previzibile, iar clișeele nu întârzie nici ele să apară. Mai mult, am simțit povestea puțin trasă de păr, mai ales că se duce în zona asta de adolescenți gangsteri, în care fratele cel mare, care îi este și tutore, este „il capo dei capi”.
Chiar zilele trecute vorbeam cu iubitul meu, la modul general, despre toate scrierile care ilustrează perioada holocaustului. Mi se pare că toate poveștile au o încărcătură emoțională foarte mare, iar lupta pentru supraviețuire este cutremurătoare. Același lucru se aplică și în cazul cărții lui Heather Morris, mai ales că se concentrează pe povestea adevărată a lui Lale Sokolov, un tânăr evreu din Slovacia, care ajunge în lagărul de concentrare de la Auschwitz și care ajunge să devină tatuatorul oficial al lagărului. Lale se îndrăgostește de Gita Furman, o tânără evreică, iar iubirea lor devine un simbol al speranței în fața cruzimii.
Veți vedea și în următoarele luni că voi scrie tot despre această serie (infinită, dar pe care o ador), căci povestea lui Kaladin, Dalinar și Shallan continuă. La început am simțit că acest volum este mai greu de parcurs, povestea fiind foarte lentă comparativ cu restul cărților. Nu se întâmplă mare lucru la început, iar accentul este pus mai mult de dezvoltarea personajelor (în câteva sute de pagini), dar recunosc că au fost și momente cheie care m-au emoționat. Un alt lucru la care să vă așteptați este apariția personajelor noi. După ce că abia mă obișnuisem și eu cu personajele și apucasem să rețin cine ce face, iată că m-am lovit de nume noi. Și multe.
Un nou an, aceeași pasiune pentru citit. Am început anul în forță cu o carte de 5 stele. Trebuie să menționez că, spre rușinea mea, nu am citit Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn când eram mic și nici acum când am crescut nu m-au atras. După această carte însă, totul se va schimba.
„James” este povestea din „Aventurile lui Huckleberry Finn” spusă din perspectiva lui Jim, sclavul doamnei Watson. Am ascultat audiobook-ul în engleză și asta a fost cu siguranță un mare plus, deoarece a dat o atmosferă cărții și a făcut ca părțile importante să fie accentuate. Modul în care Jim trece de la limbajul stâlcit folosit de sclavi la engleza perfectă pe care care o vorbeau doar albii în acel secol este redat perfect de narator. Povestea în sine este una extraordinara, plină de întâmplări fascinante dar și tragice. Acea perioadă este redată perfect de autor și modul diferit prin care o văd și o înțeleg Huck și Jim este impresionant. Deși nu am citit cartea, sunt sigur că Mark Twain ar fi mândru de această reinterpretare. Cu siguranță o carte cu care mi-am pornit apetitul pentru citit și în 2025 și sper să fie cât mai multe așa.
Update: Pentru doritorii care vor să citească această carte în română doar ce am văzut reclama că va fi publicată la editura Litera în martie.
“Why is gotta hate you cause you a slave?”
Powerless și Powerful – Lauren Roberts
Știți când absolut peste tot vă apare un lucru? Așa m-am simțit eu cu această carte. În librării, pe internet oricând căutam o carte, în discuțiile cu prietenii și până la urmă și în recomandările iubitei mele. Am decis să îi dau o șansă la final de 2024 și început de 2025 deși știam că o să fie mult romance care mie nu prea îmi place.
Mare mi-a fost surpriza să nu găsesc așa mult romance pe cât m-am așteptat, însă, altceva m-a făcut să parcurg foarte greu această carte, care nu duce lipsă de acțiune. Imaginați-vă cele mai siropoase, sau mai nou “cringe”, dialoguri pe care le-ați auzit în viața voastră și înmulțiți-le cu 10. A fost rău, nu există să treci prin așa ceva fără să lași cartea din mână de câteva ori să iei o pauză. Povestea de altfel, una faină, chiar dacă până la un punct citești „Jocurile Foamei” cu puteri. Am vrut să o abandonez, sincer, dar mă bucur că nu am făcut-o deoarece finalul o salvează mult și mai ales un personaj, singurul motiv pentru care am citit și nuvela „Powerful”.
Adena sau A. este cu siguranță personajul meu preferat din această serie, iar Powerful este povestea spusă din perspectiva ei. O poveste emoționantă despre o croitoreasă care trece prin foarte multe încercări. Atunci când cea mai bună prietenă a ei este luată la Jocuri, Adena reușește să se descurce și ajunge până la urmă să își ajute prietena, dar și să întâlnească ceea ce poate fi dragostea, pe Mak. Fără să dau prea multe spoilere, este o poveste emoționantă și sunt sigur că nu sunt singurul care a apreciat-o pe Adena mai mult decât pe oricare personaj din aceste două cărți. Doar pentru ea vă recomand această serie, un personaj special, într-o serie nu așa speciala.
P.S. Săriți peste citatele de mai jos dacă nu vreți spoilere 😀
“Am adus-o aici doar pentru că am uitat de ea, am adus-o aici să își întâmpine moartea”
“Toți prietenii lui mor și încep să cred că nu sunt eu excepția”
Am cumpărat această carte fără a ști nimic despre ea decât sinopsis-ul de spate. Un sinopsis care promitea o carte care „ar dezvălui adevărul despre originile marii epidemii de ciumă, Moartea Neagră, care a devastat Europa în 1348.”
Poveste este una foarte lentă despre frăția dominicană și despre starețul lor care vrea să povestească într-o carte scrisă întâlnirea lui cu Eckhart de Hochheim, teolog mistic și predicatorul cel mai admirat al creștinătății. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut, deoarece a avut părți interesante. Perioada istorică și descrierea orașelor din secolul al XIV-lea chiar au fost impresionante, dar cam atât. Dacă ești pasionat de istorie și mai ales de istoria creștinismului din acea perioadă, această carte este cu siguranță pentru tine.
Am citit această carte din același motiv pentru care autoarea a scris-o: „nu pentru că îmi doresc să îmi ucid familia, pe care o iubesc, ci pentru că am crescut cu romane polițiste și această idee este potrivită pentru o carte cu crime”.
Fix ce îți imaginezi că este această care, aia primești. O poveste despre un membru al unei familii care plănuiește și pune în aplicare un plan elaborat de a-și elimina toată familia. Motivele pentru care Grace o face o să vă las pe voi să le descoperiți și a-și recomanda nici măcar să nu citiți sinopsis-ul înainte. Tot ce trebuie să știi despre poveste e în titlu deja. Are tot ce îți dorești de la un roman polițist modern spus din perspectiva criminalului. Acțiune, personaje care „merită” să moară și un plan bine pus la punct. Deși, ca în toate romanele de genul o să ți se pară un pic exagerată acțiunea, merită să citești această carte.
„Am omorât câțiva oameni (unii brutal, alții cu calm) și totuși, sunt în pușcărie pentru o crimă pe care nu am comis-o”
Cred că în fiecare lună de anul trecut o să regăsiți câte o care de la Freida McFadden. Motivul? Ne place modul în care scrie. Totul la punct. Vrei un roman polițist care să te prindă și să îl citești de la prima la ultima pagină într-o singură zi? Atunci astea sunt romanele ei. Nimic foarte dificil de citit, twist-uri pe care nu le vezi venind și personaje diferite de fiecare dată, deși nu știu ce are cu personajele masculine și cu “5 o’clock beard”. În fiecare carte este menționat un personaj masculin care are barba proaspăt crescută.
Cartea de față este a treia din serie și nu prea pot să dau multe detalii fără a da și multe spoilere. Tot ce pot să spun este că acțiunea se întâmplă la mulți ani după primele două, când am fi crezut că menajera noastră s-a liniștit și a scăpat de trecutul tumultos. Ei bine nu, atât problemele, cât și trecutul o urmăresc. Deși nu a fost preferata mea din serie, cu siguranță o recomand dacă a-ți citit primele două cărți, mai ales pentru a întâlni un fost personaj și a vedea cât de mult s-a dezvoltat.
Viața e Mai Dreaptă Decât Moartea – Narine Abgarian
O altă carte pe care am cumparat-o datorită reclamelor de peste tot din librării și de pe internet. Am observat că în ultimul timp se publică și se promovează și cărți despre culturile și poveștile oamenilor de la est de România.
Viața e Mai Dreaptă Decât Moartea este o carte cu „treizeci și una de povestiri înlănțuite, ce alcătuiesc un adevărat roman despre locuitorii orășelului Berd, aflat la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, a căror viață e schimbată pentru totdeauna de războiul (cât se poate de real) abia încheiat (sau poate nu).” Fix asta m-a atras cel mai mult când am cumpărat această carte. Deși poveștile sunt foarte triste iar cultura armeană descrisă este foarte impresionantă parcă nu am simțit aceleași emoții ca în „Cât timp înfloresc lămâii” sau „Vânătorii de zmeie”. Motivul principal este că, fiind mai multe povestiri mici, deși personajele apar de mai multe ori, nu apuci să îți creezi o legătură cu ele.
Cu siguranță nu îmi pare rău că am cumpărat și citit această carte, poate doar mi-aș fi dorit să fie o poveste cu mai puține personaje de care să mă pot atașa și să simt emoțiile prin care acestea trec într-o perioadă așa cruntă cum este războiul.
Când spuneam în lunile trecute că citesc puține romane scrise de autori români nu încercasem nimic de la Igor Bergler. Deși am văzut peste tot reclame cu cărțile lui și chiar avem în bibliotecă o carte scrisă de el, „Minciuna lui Michelangelo”, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult.
La finalul cărții, în postfață, este declarația persoanei care a luat decizia să publice cartea „Biblia Pierdută” și peste hotare, în care spune că Igor Bergler se aseamănă cu Dan Brown doar că merge mult mai în detaliu și cărțile lui sunt pentru mult mai multe categorii de oameni, de la istorici la oameni doar pasionați de acțiune. Nu puteam să descriu cartea și modul în care scrie Igor Bergler mai bine.
Este o carte fascinantă, o poveste plină de mistere, de întâmplări istorice, de echipe de oameni care conduc lumea din umbră și de un profesor, Charles Baker, care trebuie să rezolve aceste mistere pentru a salva lumea (de aici și asemănarea cu Dan Brown și profesorul Robert Langdon). Felul în care sunt îmbinate intamplarile istorice, cu locațiile exacte din orașe precum Sighișoara sau Praga, te fac să te sui în tren sau avion și să mergi să refaci pașii personajelor doar pentru a trece prin momentele întâmplate în carte.
Sper să aibă succesul pe care îl merită toate cărțile pe care le scrie autorul, cu siguranță și-a câștigat un fan care o să citească tot ce a scris dacă și următoarele sunt la fel de bune.
Leave a Reply