Luna martie a fost destul de intensă, pentru că am fost cuprinși de emoția primului nostru maraton, dar asta nu ne-a împiedicat să nu citim. Am alergat Maratonul din Roma, 42.2km parcurși cu emoție și o energie pe care n-am mai simțit-o până acum și, pentru că am rămas cam 9 zile prin Italia, ne-am făcut timp și pentru lectură (-semnat, A): în aeroport, în avion, seara înainte de culcare, în „timpii morți” și tot așa. În general plecam amândoi cu câte o carte în format fizic + Kindle și așa reușim și să facem ceva util cu timpul liber. Fast forward, mai jos găsești cărțile pe care le-am citit în luna martie și poveștile prin care ne-am mai aventurat. Enjoy!
Raftul lui Costel
Cavalerul Celor Șapte Regate – George R.R. Martin
Știți vorba aia, “una și bună”. În luna martie cititul pentru mine a fost pe plan secund. Deși am citit o carte foarte bună, inspirat fiind de serialul pe care tocmai ce l-am urmărit pe HBO, pot spune că sunt într-un “reading slump”. Momentan nu găsesc cartea care să mă facă să mă întorc cu drag la programul de citit din fiecare seara. Voi continua căutarea și în luna aprilie.
“Cavalerul Celor Șapte Regate” face parte din universul “Urzeala Tronurilor” și spune povestea lui Dunk și a lui Egg, cu 90 de ani înaintea seriei principale. O poveste despre un cavaler și scutierul lui și cum au ajuns aceștia să se cunoască. Serialul de pe HBO prezintă acțiunea doar din prima treime a cărții și pentru că nu m-am putut abține a trebuit să aflu și restul. Pentru a nu da spoilere din carte sau din serial tot ce pot spune e că povestea este mult mai importantă decât pare și personajele joacă un rol extrem de important în istoria Westerosului. Atât Dunk, sau Sir Duncan “The Tall”, cât și Egg contribuie la poveste și chiar dacă în carte sunt prezentate doar câteva din aventurile lor știm din “Lumea de Gheață și Foc” că vor fi amândoi personaje foarte importante pentru Westeros.
Deși este doar o parte a poveștii, am mari speranțe că serialul va continua după finalul cărții și va prezenta toate aventurile celor doi. Doar astfel vom putea înțelege de ce sunt patru pagini pline despre Sir Duncan în Cartea Cavalerilor ( Sezonul 4 Episodul 1 din Game of Thrones :D).
Editura Nemira Imprint Armada
Raftul Alexandrei
La răscruce de vânturi- Emily Brontë
Am ajuns la cartea lui Emily Brontë după ce am văzut ecranizarea care, sincer, mi s-a părut absolut excelentă și m-a convins că trebuie neapărat să citesc și cartea. Doar că experiența cu romanul a fost… diferită.
În primul rând, trebuie spus clar: atmosfera e acolo. E apăsătoare, intensă, uneori chiar hipnotică. Se simte acel aer gotic, sălbatic, aproape sufocant, care probabil a făcut cartea atât de celebră. Dar, dincolo de asta, m-am trezit pierzându-mi interesul pe parcurs. Povestea, cel puțin pentru mine, a devenit la un moment dat greu de urmărit și, mai ales, greu de suportat. Am avut senzația că totul se învârte în jurul unor alegeri toxice și a unor reacții exagerate. Personajele, în special dinamica centrală, m-au frustrat mai mult decât m-au făcut să empatizez. La un punct, am simțit că urmăresc prea mulți idioți cu probleme emoționale serioase care își complică viața inutil, iar drama continuă nu m-a mai captivat, ci m-a obosit.
Poate că asta e și ideea cărții, să fie incomodă, să arate partea întunecată a iubirii și a obsesiei. Dar pentru mine nu a fost suficient cât să compenseze lipsa de conectare cu personajele. Interesant este că filmul a reușit să păstreze esența poveștii, dar să o facă mai coerentă și mai digerabilă. În cazul ăsta, chiar pot spune că mi-a plăcut mai mult ecranizarea decât cartea, lucru care nu mi se întâmplă prea des. Dacă m-ai pune să dau o notă aș zice 3/5 fără să stau pe gânduri.
Editura Litera
Casa din marea azurie- TJ Klune
Nu m-am apucat de această lectură cu așteptări, chiar dacă văzusem că are o notă destul de bună pe Goodreads și recenzii care să mă convingă. Din fericire, autorul m-a cucerit cu felul în care a dezvoltat lumea și personajele și cumva am simțit ca se transformă cartea într-o lectură caldă și emoționantă. Am întâlnit teme precum acceptarea, prietenia, iubirea și modul în care etichetăm oamenii fără să-i cunoaștem cu adevărat.
Linus Baker lucrează pentru Departamentul de Protecție a Copiilor Speciali, iar jobul său e să inspecteze orfelinatele pentru copii „neobișnuiți”, adică acei copii cu abilități sau trăsături considerate periculoase sau neobișnuite de societate. Pentru el, totul se schimbă când primește o misiune neobișnuită: să inspecteze o orfelinat secret situat pe o insulă îndepărtată, unde sunt cazați șase copii extraordinari, fiecare cu abilități supranaturale: un copil care poate manipula focul, unul care poate controla plantele, un gnom, un copil cu aripi și alții. Îi cunoaște pe copii, dar și pe Arthur Parnassus, directorul orfelinatului, un bărbat cald și extrem de protector față de micii săi locuitori. Pe măsură ce Linus petrece timp cu copii și cu Arthur, începe să-și reevalueze propriile prejudecăți și regulile rigide după care și-a ghidat viața.
Editura Storia Books
Dă-mi câteva ore, ca să-ți dau ani înapoi- Răzvan Șindelaru
Am avut șansa să-l cunosc personal pe Răzvan și deja știam că are un fel foarte prietenos, simplu și deschis de a explica lucrurile. Când am ajuns să-i citesc cartea am simțit aceeași energie și în paginile ei. Te prinde de la început prin tonul sincer și cald, ca un prieten care vrea să te ajute fără să te judece. Firul cărții este, de fapt, o colecție de idei și reflecții care te ghidează subtil spre alegeri mai bune pentru tine. Răzvan reușește să explice concepte despre stilul de viață sănătos și obiceiuri de zi cu zi într-un mod accesibil, fără să fie complicat sau teoretic. Pe alocuri, parcă te ia de mână și-ți spune: „Uite, dacă faci asta, poate ai rezultate mai bune”, dar explicând de ce funcționează.
Mi-au rămas în minte câteva idei care se pot pune în practică imediat, inclusiv mici tips and tricks care te ajută să-ți organizezi viața, să fii mai disciplinat și conștient de alegeri și să le transformi în obiceiuri bune. Cartea se simte ca un ghid prietenos, e plină de exemple, recomandări și reguli ușor de reținut, cum e regula 5-3-3, dar te las pe tine să o descoperi.
E simplu. E genul de carte care te inspiră să faci pași mici și reali spre o versiune mai sănătoasă și mai echilibrată a ta, fără diete, fără promisiuni, fără exagerări, fără teorii complicate. Fără bullshit.
Editura Trei
Toate culorile întunericului- Chris Whitaker
Trebuie să recunosc, Chris Whitaker m-a prins de la primele pagini. E genul de carte care te face să simți totul intens: bucurii, durere, frici, speranțe, totul amestecat într-un mod atât de natural încât nu poți să nu te atașezi de personaje. Cartea te poartă de la copilărie până la vârsta adultă, explorând secrete, greșeli și momente care te marchează. Este tristă, sfâșietoare uneori, dar tocmai asta o face autentică. Pe alocuri, parcă simți cum personajele și poveștile lor rămân cu tine mult timp după ce ai închis cartea.
Un lucru care mi-a plăcut enorm: capitole scurte, dar pline de detalii, sens și acțiune. Dintr-o carte generoasă, cu multe straturi și momente intense, rezultă o lectură surprinzător de ușoară și cursivă. Parcurgi paginile fără să simți că obosești, dar totodată simți fiecare emoție și fiecare cotitură a poveștii.
Editura Trei
Bătrânul și marea- Ernest Hemingway
Am citit cartea cu destul de multă curiozitate, mai ales pentru că este o carte atât de cunoscută și apreciată. În teorie, are toate elementele care ar trebui să funcționeze: o poveste simplă, dar simbolică, un personaj puternic și o luptă care promite sensuri profunde. În practică, însă, pentru mine nu a fost o lectură care să mă prindă.
Cartea urmărește povestea unui pescar bătrân și lupta lui cu un pește uriaș, într-un cadru destul de restrâns și liniștit. Accentul cade mai mult pe trăiri, pe perseverență și pe relația omului cu natura decât pe acțiune în sine. Și poate tocmai aici am simțit distanța, deși înțeleg ideea din spate, nu am reușit să mă conectez emoțional cu povestea.
Chiar dacă este o lectură scurtă, am rămas cu surprinzător de puține lucruri după ce am terminat-o. De exemplu, imaginea aceea repetitivă a luptei cu peștele sau monologurile interioare ale bătrânului nu au avut impactul pe care mă așteptam să-l aibă asupra mea. Aș reciti-o? Prima reacție ar fi să spun că nu, pentru că nu m-a prins deloc. Dar, în același timp, am senzația că poate nu a fost momentul potrivit pentru mine. Poate e genul de carte care se așază diferit în funcție de etapa vieții în care te afli. Și cine știe, poate, într-o altă perioadă, aș vedea mai mult în ea decât am văzut acum.
Editura Polirom
Pianistul- Władysław Szpilman
Cred că am pierdut numărul de câte ori am văzut ecranizarea, așa că momentul în care am decis să citesc și cartea a venit destul de natural. Și pot spune din start: nu m-a dezamăgit deloc.
Cartea spune povestea unui pianist din Varșovia, surprins în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, care încearcă să supraviețuiască într-o lume ce se destramă treptat în jurul lui. Nu este doar o poveste despre război, ci despre multă suferință și fragilitatea vieții. Deși știam deja firul poveștii din film, cartea a reușit să mă impresioneze la fel de mult, poate chiar mai profund. Există o intimitate a relatării pe care doar lectura ți-o poate oferi: gândurile, momentele de tăcere, micile detalii care în film trec mai repede, dar aici capătă greutate. Este genul de carte care nu încearcă să dramatizeze excesiv, pentru că realitatea în sine este deja suficient de tulburătoare.
M-a impresionat mai ales felul în care sunt prezentate transformările treptate ale vieții de zi cu zi, cum normalitatea dispare puțin câte puțin. Nu există senzația de „poveste construită”, ci mai degrabă de mărturie, ceea ce, sincer, o face și mai greu de digerat pe alocuri.
În general, sunt atrasă de cărțile și filmele inspirate din fapte reale, iar cele din perioada Holocaustului au o greutate aparte. Sunt povești care nu ar trebui să rămână nespuse, indiferent cât de greu sunt de parcurs.
Editura Humanitas
Sub ușa care șoptește- TJ Klune
După ce am citit „Casa din marea azurie”, am avut așteptări destul de mari. Recenziile bune nu au făcut decât să-mi confirme că urmează o lectură specială. Și totuși… experiența mea a fost puțin diferită față de ce mă așteptam.
Povestea urmărește un personaj care, după moarte, ajunge într-un loc de tranziție, unde începe să înțeleagă lucruri esențiale despre viața pe care a trăit-o. De aici, cartea devine o reflecție asupra iubirii, regretelor, a doua șansă și a modului în care alegem să ne trăim viața. Este genul de premisă care promite mult și, în multe momente, chiar livrează emoțional. Cu toate acestea, nu am putut să ignor o senzație de deja-vu. Unele teme și dinamici mi s-au părut repetitive, mai ales dacă vii deja după o altă carte a autorului. Stilul utorului este recognoscibil, cald, empatic, cu accente de „comfort read”, dar pentru mine, pe alocuri, a fost puțin prea previzibil.
Uneori am simțit că anumite momente tind să fie prea „cheesy”, ceea ce a diminuat puțin impactul emoțional pe care l-ar fi putut avea. Și totuși, nu pot spune că nu mi-a plăcut. Este una dintre acele cărți care, chiar dacă nu te dau pe spate prin originalitate, te fac să te gândești la viață, la alegeri, la iubire și la lucrurile pe care le-ai face diferit dacă ai avea ocazia.
Editura Storia Books
Leave a Reply