Tind să cred că anul 2026 este un an în care balanța se înclină spre cărți care nu ne dezamăgesc, un an în care poveștile bune ajung mai înțelept în mâinile noastre, un an în care citim mai mult, exact așa cum ne-am propus, și, totodată, un an în care terminăm seriile începute sau cărțile pe care le avem „în lista de așteptare”. Așadar, vă invităm să aruncați o privire peste rafturile noastre și ce s-a așezat pe ele în luna februarie, iar dacă vă place ceea ce facem puteți să ne urmăriți și pe conturile noastre de Goodreads sau Instagram. Vă mulțumim că ne citiți și chiar ne bucurăm să vedem că există reacții și interes pe rețelele sociale cu privire la aceste serii de articole. Spor la citit!

• Goodreads
• Goodreads

Raftul Alexandrei

Vanessa mea cea întunecată- Kate Elizabeth Russell

Există cărți care te relaxează, cărți care te captivează și cărți care te zguduie complet. Vanessa mea cea întunecată, scrisă de Kate Elizabeth Russell, face parte fără îndoială din ultima categorie. Este genul de roman care te urmărește mult timp după ce ai întors ultima pagină. Pentru mine, experiența lecturii a fost intensă și contradictorie. Mi-a plăcut extraordinar de mult această carte, dar în același timp mi s-a părut profund tulburătoare. Nu este o lectură ușoară și, probabil, nici nu își propune să fie.

Prima reacție? Am avut sentimentul că citesc ceva greșit. Primele capitole mi-au lăsat o senzație ciudată, aproape inconfortabilă. Am avut impresia că citesc ceva ce nu ar trebui să citesc, că intru într-un spațiu intim și problematic. Acea senzație de „ceva nu este în regulă aici” persistă pe tot parcursul poveștii. La început, reacția instinctivă a fost să resping ideea. Să închid cartea și să spun că este prea mult. Însă, pe măsură ce povestea avansează, începi să înțelegi că tocmai acesta este scopul romanului: să te confrunte cu o realitate care există, dar pe care societatea preferă adesea să o ignore sau să o simplifice.

Romanul urmărește povestea Vanessei și relația pe care o are cu profesorul ei din adolescență, o relație care ridică întrebări incomode despre putere, manipulare și percepția victimelor asupra propriei experiențe. Ce face cartea atât de puternică este faptul că nu oferă răspunsuri simple. Nu încearcă să îndulcească povestea sau să o facă mai „confortabilă” pentru cititor. În schimb, te pune față în față cu complexitatea emoțională a personajului principal și cu felul în care trauma poate fi reinterpretată de-a lungul anilor. Este o lectură care poate provoca revoltă, tristețe sau chiar furie. Și tocmai de aceea rămâne cu tine mult timp după.

Vreau să cred că este genul de carte care nu lasă pe nimeni indiferent. Fie o iubești, fie o urăști.  Pentru mine a fost una dintre cele mai puternice experiențe de lectură. M-a tulburat, m-a pus pe gânduri și m-a făcut să privesc anumite realități dintr-o perspectivă diferită. Da, este o carte dificilă. Da, este o poveste care poate incomoda. Dar tocmai această onestitate brutală o face atât de valoroasă. La final, alegerea este simplă: fie o respingi, fie o îmbrățișezi. Eu am ales să o iubesc cu toată ființa.

Editura Litera

Castelul din nori s-a sfărâmat- Stieg Larrson

Seria Millennium rămâne pentru mine una dintre cele mai captivante experiențe de lectură din zona thrillerului contemporan. După fiecare volum, am rămas cu senzația că povestea nu doar că se continuă, ci devine tot mai complexă. Am citit cartea cu același entuziasm cu care am parcurs și primele volume și, sincer, fascinația mea pentru universul Millennium nu a dispărut deloc.

Dacă există un motiv principal pentru care această serie funcționează atât de bine, acela este fără îndoialăLisbeth Salander. De fiecare dată când citesc despre ea, am emoții. Este genul de personaj care te face să fii permanent atent, curios și implicat. În acest volum, interesul meu a fost mai ales legat de evoluția ei. Nu doar de luptele din peisaj pe care le duce, ci și de cele interioare. M-am întrebat constant dacă Lisbeth își va permite vreodată să aibă încredere în oameni, dacă își va da voie să fie vulnerabilă sau dacă zidurile pe care și le-a construit sunt prea puternice pentru a fi dărâmate.

Deși cartea are toate ingredientele unui thriller puternic, conspirații, investigații, jocuri de putere, ceea ce m-a impresionat cel mai mult este modul în care povestea pune sub lupă instituții, sisteme și abuzuri de putere. Personajul Mikael Blomkvist continuă să joace rolul jurnalistului care caută adevărul, iar interacțiunea dintre el și Lisbeth rămâne una dintre cele mai interesante dinamici din serie.

Dacă mă întrebi de ce îmi place atât de mult Lisbeth ți-aș spune că ste dură, inteligentă, imprevizibilă și, uneori, fragilă, dar asta lasă foarte subtil la vedere. De fiecare dată când apare Lisbeth în pagină, simt aceeași curiozitate: ce va face mai departe, cât de departe va merge și dacă va reuși, măcar puțin, să lase pe cineva să se apropie de ea.

Editura Trei

Sezonul uraganelor- Fernanda Melchor

Unele cărți stau ani întregi în bibliotecă până când vine momentul potrivit pentru ele. Așa s-a întâmplat și cu Sezonul uraganelor, romanul scris de Fernanda Melchor. O aveam de câțiva ani, dar de fiecare dată când mă gândeam să o citesc, ezitam. Nici acum nu pot spune exact de ce. Poate stilul neobișnuit de scriere. Poate lipsa dialogului clasic. Sau poate impresia că este o carte scrisă „dintr-o bucată”, densă și greu de parcurs. Cert este că am amânat-o mult timp.

Iar acum îmi dau seama că, uneori, ezitarea spune mai mult despre așteptările noastre decât despre cartea în sine.

Odată începută, povestea m-a prins surprinzător de repede. Romanul pornește de la descoperirea cadavrului unei femei cunoscute drept Vrăjitoarea dintr-un sat mexican. De aici, narațiunea se desfășoară prin vocile diferitelor personaje care gravitează în jurul crimei. Fiecare capitol adaugă o nouă perspectivă, o nouă piesă într-un puzzle, iar atmosfera devine tot mai apăsătoare pe măsură ce înaintezi în poveste.

Suspansul nu vine doar din întrebarea „cine a făcut-o?”, ci mai ales din modul în care sunt prezentate viețile personajelor și mediul în care trăiesc. Este o lume dură, plină de violență, frustrare și lipsă de speranță. Unul dintre cele mai interesante lucruri la acest roman este faptul că nu există personaje complet „curate”. Pe măsură ce descoperi fiecare poveste personală, începi să vezi fisurile morale ale tuturor. Poți simți vina în fiecare personaj în parte. Fiecare pare prins într-un cerc de decizii greșite, frică, resentimente și dorințe neîmplinite. Cel mai mult mi-a plăcut că romanul nu încearcă să ofere soluții, nu-ți arată vinovatul, nu-ți conturează eroii. În schimb, este o oglindire. Arată cum mediul, sărăcia, abuzul și violența pot modela oamenii în moduri extrem de complicate.

Stilul de scriere este probabil motivul pentru care am ezitat atât de mult să citesc această carte. Într-un fel, teama mea s-a adeverit. La început a fost destul de obositor și intimidant cititul acestei cărți, dar după câteva pagini se schimbă ritmul. Textul devine aproape hipnotic, ca un flux continuu de gânduri și mărturisiri.

Experiența acestei lecturi mi-a reamintit ceva ce probabil știm cu toții, dar uităm des: nu ar trebui să judecăm o carte prea repede. Expresia „nu judeca o carte după copertă” pare banală, dar uneori chiar ar trebui să o luăm mai în serios. În cazul meu, aș fi putut descoperi această poveste mult mai devreme.

Editura Trei

Ce nu poate fi rostit- David Szalay

Uite o lectură care nu a reușit să mă convingă. Uneori se întâmplă să începi o carte cu speranța că te va surprinde, mai ales când vezi că are review-uri bune, peste tot se vorbește despre ea, unde pui că mai este și premiată! Dar pe măsură ce înaintezi cu lectura îți dai seama că nu rezonezi deloc cu ea. Exact așa a fost experiența mea cu Ce nu poate fi rostit, scrisă de David Szalay.

Trebuie să o spun direct: nu mi-a plăcut. Deloc. Au fost multe momente în care am vrut să renunț la carte. Iubitul meu a citit-o înaintea mea și îl vedeam dezamăgit, iar când a picat și pe mâna mea l-am înțeles. Nu pentru că ar fi fost dificilă sau greu de înțeles, ci pentru că pur și simplu nu reușeam să mă conectez la poveste. Totuși, am continuat să citesc. Mi-am spus de mai multe ori că poate greșesc, că poate judec prea repede și că romanul mă va surprinde mai târziu. Am vrut să îi dau o șansă reală până la final. Până la urmă trebuie să existe un motiv pentru care primește câte cinci steluțe pe Goodreads. Din păcate, acel moment nu a venit…

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-am avut cu această carte a fost stilul de scriere. Dialogurile mi s-au părut extrem de seci, uneori aproape lipsite de sens și esență. Personajele par incapabile să se exprime cu adevărat, iar conversațiile dintre ele nu transmit aproape nimic din punct de vedere emoțional. În loc să apropie cititorul de personaje, aceste dialoguri m-au făcut să mă simt tot mai departe de ele. Poate că această lipsă de expresivitate este intenționată și face parte din construcția personajului sau din viziunea autorului asupra lumii prezentate. Dar, pentru mine, rezultatul a fost o lectură rece și lipsită de implicare.

Partea frustrantă este că povestea are potențial. Cartea abordează teme dificile și sensibile, precum trauma, abuzul și impactul profund pe care astfel de experiențe îl pot avea asupra unei persoane. Nu am avut dificultăți în a înțelege aceste lucruri. Am înțeles povestea, am înțeles trauma și implicațiile ei. Problema nu a fost mesajul sau tema abordată. Problema a fost felul în care totul este pus pe hârtie.

Pentru mine, literatura funcționează atunci când textul reușește să transmită ceva dincolo de poveste. O emoție, o tensiune, o energie care rămâne cu tine după ce ai închis cartea. În cazul acestui roman, nu am găsit „acel ceva”. Am avut constant senzația că există o poveste importantă acolo, dar că nu ajunge cu adevărat la cititor. Pentru mine însă, experiența a fost una profund dezamăgitoare. Și, credeți-mă, chiar m-am străduit să îi dau o șansă până la capăt.

Editura Trei

Finalul + Spectacular- Stephanie Garber

V-am spus deja că universul Caraval m-a cucerit definitiv. Și da, v-am spus și că voi termina seria. Ei bine, promisiunea a fost respectată. După ce am citit Finalul și Spectacular, pot spune fără ezitare că seria Caraval a devenit una dintre favoritele mele. Este genul de poveste care te prinde complet și te face să îți dorești să rămâi în acel univers cât mai mult timp.

Unul dintre cele mai mari merite ale autoarei este modul în care construiește lumea Caraval. Pe măsură ce citești, începi să vezi culorile, să simți atmosfera și să îți imaginezi fiecare detaliu. Este un loc în care misterul, iluzia și emoția se împletesc constant. Iar felul în care este descris te face să îți dorești, măcar pentru o secundă, să trăiești acolo. Noroc că autoarea știe exact cum să te facă să te simți parte din această lume.

Un alt motiv pentru care seria a funcționat atât de bine pentru mine este construcția personajelor. Fiecare dintre ele are propriile conflicte, temeri și dorințe, iar evoluția lor este vizibilă de la un volum la altul. Personaje precum Tella Dragna, Scarlett Dragna sau enigmaticul Legend sunt construite astfel încât să te facă să investești emoțional în poveste. În Finale, tensiunile și revelațiile ating punctul culminant, iar povestea capătă o dimensiune și mai amplă. Este un volum plin de secrete și alegeri dificile. 

După intensitatea din Finalul, Spectacular funcționează ca o întoarcere plină de farmec în universul Caraval. Este o poveste care readuce atmosfera magică și oferă cititorilor ocazia de a petrece încă puțin timp într-o lume care deja a devenit familiară. Pentru cei care s-au atașat de acest univers, este o lectură care completează frumos experiența seriei.

Pentru că nu sunt încă pregătită să părăsesc acest univers, următoarea serie de pe lista mea este Once Upon a Broken Heart. Din câte am înțeles, acțiunea are loc în același univers, doar că aici avem POV-ul lui Jacks, Prince of Hearts. Și da, anul acesta sigur o bifez. Pentru că, uneori, când găsești o lume care te face să visezi, vrei pur și simplu să rămâi acolo cât mai mult.

Editura RAO

Lifespan: De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem- David A. Sinclair

Cartea Lifespan este una dintre cele mai cunoscute lucrări recente despre longevitate, îmbătrânire și modul în care știința încearcă să înțeleagă, și poate chiar să încetinească, acest proces. Pentru mulți cititori, este o lectură revelatoare. În cazul meu, experiența a fost puțin diferită. Având în vedere că lucrez la Ce se întâmplă, Doctore?, mare parte din activitatea mea zilnică înseamnă exact acest lucru: să citesc și să scriu despre sănătate, longevitate și stil de viață sănătos. Fie că este vorba despre studii științifice sau despre discuții cu medici și specialiști, aceste subiecte fac deja parte din rutina mea profesională.

Din acest motiv, nu pot spune că această carte mi-a adus informații radical noi. Multe dintre ideile prezentate îmi erau deja cunoscute din cercetările și materialele pe care le parcurg frecvent. Asta nu înseamnă însă că lectura nu a fost valoroasă.

Lifespan este o carte care merită parcursă, mai ales dacă ești interesat de știința îmbătrânirii. Este genul de lectură prin care treci cu un creion sau cu un marker în mână, făcând notițe și revenind asupra anumitor idei. Trebuie spus însă că stilul este destul de academic, ceea ce este perfect firesc, având în vedere că autorul este cercetător. Uneori, acest lucru poate face lectura mai densă, dar în același timp îi oferă credibilitate și profunzime. Dincolo de explicațiile despre genetică, biologie celulară și cercetările actuale din domeniul longevității, mesajul central al cărții este surprinzător de simplu. Longevitatea și sănătatea nu depind doar de tehnologiile viitorului sau de descoperiri spectaculoase, ci și de lucrurile pe care le facem în fiecare zi. Și aici apare paradoxul.

Probabil ai auzit de nenumărate ori aceleași recomandări:

• alimentația este importantă
• mișcarea contează enorm
• somnul de calitate este esențial
• stresul trebuie gestionat
• prevenția este cheia

Par simple. Aproape banale. Tocmai de aceea mulți oameni tind să le ignore sau să le considere prea evidente pentru a mai conta cu adevărat. Dar, în realitate, acestea sunt pilonii principali ai unei vieți sănătoase. Și poate că tocmai asta este una dintre ideile cele mai importante pe care le subliniază cartea: avem foarte puține „task-uri” reale când vine vorba de sănătatea noastră, dar, paradoxal, reușim să ne pierdem în detalii care nu contează cu adevărat.

Dacă ar fi să aleg un mesaj pe care mi-ar plăcea să îl înțeleagă cât mai mulți oameni, acela ar fi legat de prevenție. Ne concentrăm foarte mult pe tratamente, pe soluții rapide sau pe promisiuni miraculoase. Dar realitatea este că prevenția rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem pentru a ne proteja sănătatea. Și, din păcate, unul dintre cele mai neglijate.

Dincolo de toată știința complexă, mesajul e simplu: obiceiurile noastre zilnice contează mai mult decât credem. Iar modul în care trăim astăzi influențează direct nu doar cât vom trăi, ci și cum vom trăi.

Editura Lifestyle Publishing

The Will of The Many- James Islington

Uneori începi o carte cu o doză mică de scepticism. Nu pentru că nu ai avea încredere în recomandare, ci pentru că știi că urmează o lectură densă, care cere răbdare și atenție. Exact așa s-a întâmplat și cu The Will of the Many de James Islington. Înainte să mă apuc de ea, iubitul meu m-a avertizat că nu va fi o lectură „ușoară”. Că universul este complex, că sunt multe lucruri de urmărit și că trebuie să ai puțin răgaz până intri cu adevărat în poveste și o înțelegi. Și avea dreptate. Primele capitole sunt, într-adevăr, un proces de acomodare: înveți regulile lumii, înțelegi dinamica puterii și începi să descifrezi personajele. Nu vreau să intru în prea multe detalii privind contextul poveștii, ci să-ți vorbesc despre ce am simțit când am citit-o. Dar poți citi AICI recenzia făcută de iubitul meu care îți și oferă ceva noțiuni în acest sens.

Universul construit de autor este unul extrem de ofertant. Nu este doar o poveste pe care să o privești ca pe o „aventură” în care se lansează personajul principal, ci o lume cu propriile mecanisme sociale, politice și morale. Ideea centrală, societatea în care puterea este literalmente transferată, este una care te face să te oprești din citit din când în când și să te gândești la ce presupune ea.

Personajele sunt, la rândul lor, foarte bine conturate. Nu sunt simple figuri, ci oameni cu motivații, conflicte și zone gri. Tocmai aceste nuanțe dau greutate întregii povești și te fac să rămâi conectat la ceea ce se întâmplă. Pe măsură ce intri tot mai adânc în poveste, îți dai seama că nimic nu este simplu în această lume. 

După primul volum am rămas complet cucerită. Iar acum curiozitatea este inevitabilă: dacă începutul a fost atât de captivant, cum vor evolua lucrurile mai departe? Un lucru e sigur. Abia aștept să ajung la următorul volum.

Ministerul Timpului- Kaliane Bradley

Cartea pornește de la o premisă care, cel puțin pe hârtie, este extrem de promițătoare. Ideea de bază este una care stârnește imediat curiozitatea: ce s-ar întâmpla dacă oameni din trecut ar fi aduși în prezent și ar trebui să învețe să trăiască într-o lume complet diferită de cea pe care o cunosc?

În roman, un departament guvernamental secret aduce în prezent mai multe persoane din diferite perioade istorice. Acestea sunt integrate în societatea contemporană cu ajutorul unor „ghizi”, oameni care îi ajută să se adapteze la regulile, tehnologia și realitățile lumii moderne. În centrul poveștii se află relația dintre naratoare și unul dintre acești „expatriați temporali”, un explorator victorian care trebuie să navigheze o realitate complet străină.

Pe hârtie, premisa este excelentă. Și, într-adevăr, cartea are momente interesante, mai ales atunci când explorează contrastul dintre două lumi: trecutul și prezentul. Este fascinant să vezi cum cineva format într-o altă epocă încearcă să înțeleagă lucruri care pentru noi sunt complet banale, de la tehnologie până la normele sociale sau ritmul vieții moderne. În același timp, însă, pe parcursul lecturii am avut senzația că m-a pierdut puțin. Nu neapărat pentru că ideea ar fi fost slabă, din contră, potențialul ei este uriaș, ci pentru că anumite direcții ale poveștii nu au rezonat pe deplin cu mine.

Unele elemente contemporane, precum apariția unor platforme precum Facebook sau Instagram, m-au scos uneori din atmosfera pe care mi-o imaginasem pentru această poveste. Desigur, ele sunt perfect logice într-o narațiune care aduce personaje istorice în prezent, dar, paradoxal, tocmai aceste detalii m-au făcut să simt că magia ideii inițiale se diluează puțin. Cu toate acestea, cartea rămâne interesantă prin felul în care pune față în față două epoci și explorează modul în care ele ajung, treptat, să coexiste. 

Editura Litera

Furia roșie- Pierce Brown

După ce l-am văzut pe iubitul meu terminând seria și vorbind cu o pasiune reală despre fiecare volum, mi-am spus că este o lectură pe care trebuie să o încerc și eu. Modul în care a așteptat apariția următoarelor volume și felul în care a discutat despre personaje m-au convins că merită să îi dau o șansă. Și, până acum, nu m-au dezamăgit niciodată recomandările lui. Nu degeaba m-am îndrăgostit de el și, aparent, și de gusturile lui literare!

Furia Roșie a lui Pierce Brown este o poveste care pornește de la o societate ierarhizată pe culori, unde poziția fiecăruia este stabilită de apartenența la o anumită clasă. În acest sistem rigid, protagonistul nostru, un tânăr din categoria considerată inferioară, este forțat să pătrundă în inima elitei pentru a schimba din interior un sistem nedrept. Pe măsură ce povestea avansează, tensiunea crește constant. Lumea construită de autor este brutală, intensă și plină de conflicte de putere. Este o combinație de strategie, supraviețuire și revoluție, unde fiecare alegere are consecințe.

Pentru mine, Darrow este un personaj extraordinar. „Dat naibii”, ca să spun direct. Are o forță interioară impresionantă, o determinare care îl împinge chiar și atunci când totul pare pierdut. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost doar curajul lui, ci conflictul interior. Un aspect care m-a atins profund a fost loialitatea lui față de soție și suferința care se ascunde în spatele hotărârii sale. Sub armura de lider și sub strategia atent calculată, există un om care poartă o pierdere și o durere care îi definesc fiecare decizie. Tocmai această vulnerabilitate îl face mai complex și mai real.

Finalul? Mi-a făcut inima să bată cu putere. Este intens, tensionat și lasă loc pentru întrebări și anticipare. Am senzația că Darrow are un plan și că, indiferent cât de haotic pare totul la suprafață, știe exact în ce direcție merge. Voi continua seria? Fără niciun dubiu. Toate volumele mă așteaptă deja pe un raft în bibliotecă, iar curiozitatea este din ce în ce mai mare. V-am spus că ne-am comandat și un boardgame făcut după carte? Atât de mult ne-a plăcut!

Editura Paladin

Madonna în haină de blană- Sabahattin Ali

Uneori, cele mai puternice lecturi sunt cele la care ajungi din curiozitate. Așa s-a întâmplat cu Madonna în haină de blană. Cartea îmi apărea constant pe Goodreads, ba ca recomandare, ba inclusă în liste de „want to read”. La un moment dat, m-am întrebat: de ce nu? Este o lectură scurtă. Nu aveam nimic de pierdut. Și, sincer, m-a surprins într-un mod foarte frumos. Există o zicală care descrie perfect această carte: esențele tari se țin în sticluțe mici. Povestea nu este voluminoasă, nu este complicată inutil, dar reușește să transmită emoție. M-a lovit exact unde trebuia și, în același timp, cu o anumită blândețe. Recunosc: am plâns. Asta sunt când vine vorba de iubiri imposibile, de relații fragile și de povești care expun vulnerabilitatea oamenilor. 

Madonna în haină de blană este un roman turcesc în care cititorul este invitat să parcurgă jurnalul personal al naratorului, dezvăluind un capitol semnificativ al vieții sale. Mai exact, urmărește o relație construită în jurul întâlnirii dintre doi oameni datorită unui tablou. De aici, autorul ne face cunoștință cu o iubire imposibilă în care, de multe ori, personajele par să știe ce simt, dar aleg să-și ofere singure răspunsuri sau să interpreteze greșit tăcerea. Pentru mine, a fost o carte care a confirmat încă o dată că poveștile simple, scrise cu autenticitate, pot avea un impact enorm.

Editura Bookzone

Raftul lui Costel – Februarie 2026

Trei Vieți – Florence Knapp

Trei vieți, trei nume, trei cărți citite în luna februarie. Dintre cele trei, pot spune că aceasta a fost cea mai specială, de departe. Desigur, ideea poate a mai fost folosită, dar Florence Knapp a reușit să o pună într-o poveste potrivită pentru toate categoriile de cititori. 

Totul începe atunci când Cora, trebuie să meargă să își înregistreze al doilea copil. Soțul, i-a poruncit să îi pună numele lui, Gordon, fiica ei a rugat-o să-l numească Bear, iar ea ar vrea să îl numească Julian. De aici totul se desfășoară pe trei planuri, fiecare câte o viață definită de numele ales. În toate cele trei ne întâlnim cu povești de viață, abuz în familie și decizii diferite cu care personajele principale se confruntă. Numele alese sunt foarte importante și poți vedea cum totul se schimbă de la un capitol la celălalt. Așa cum am spus și mai sus, ce îmi place cel mai mult, e că fiecare cititor se va regăsi cât de cât în cel puțin una dintre vieți. 

Poate schimba un nume cursul unei vieți? Eu spun că da, dar vă invit pe toți să încercați această poveste interesantă și să o lăsați să vă poarte prin trei vieți diferite.

Editura Litera

Înainte de a Muri –  Holly Jackson

Îmi era dor de un thriller interesant și am avut norocul să aleg unul chiar în această lună. Thriller/Roman Polițist pot fi foarte ușor hit sau miss, cu un sinopsis care te păcălește că vei citi cea mai bună carte, iar la final ajungi să citești aceeași poveste pe care ai mai citit-o de o mie de ori. “Înainte de a Muri” pornește de la întrebarea “cum ar fi dacă ai putea să-ți investighezi propria crimă?”.

Tocmai cu asta se confruntă Jet, o tânără de 27 de ani din Vermont. Aceasta, ca mulți alții de vârsta ei, își trăia viața ca și cum nimic nu s-ar fi putut întâmpla. Toate astea s-au schimbat în ziua de Halloween când este atacată în propria casă și viața ei se scurtează brusc, atunci când doctorii o anunță că mai are doar o săptămână de trăit. De aici pleacă o cursă contra cronometru cu un singur obiectiv, să afle cine a ucis-o. Un thriller plin de twist-uri interesante, de personaje pline de secrete și de  un personaj principal care face alegeri discutabile, mai ales pentru că știe că nu mai are nimic de pierdut. 

Într-o lume plină de thrillere cu final previzibil, tot mai mulți autori ar trebui să încerce măcar să vină cu ceva diferit. Se poate sa nu fie o idee bună dar cred că cititorii vor aprecia mereu un scriitor care încearcă decât unul care se ascunde după o poveste care a mai fost spusă de o mie de ori.

Editura Litera

Fiica Ascunsă – Elena Ferrante

Pot începe prin a spune că această carte sigur nu a fost pentru mine. Am ascultat-o pe Voxa, alegând-o aleatoriu într-o zi când nu aveam nimic decis.

Motivul principal pentru care spun că nu a fost pentru mine, este pentru că este povestea unei mame și relația acesteia cu cele două fiice. Totul este spus din punctul de vedere al mamei, rămasă acum singură, după ce fetele au plecat cu tatăl lor în Canada. Ea încearcă să își regăsească libertatea într-un sat din sudul Italiei. Totul se schimbă însă când ea se întâlnește cu o familie pe plajă și cumva vacanța ei se schimbă într-o introspecție despre ea și relația pe care a avut-o cu familia ei. 

Cu siguranță sunt persoane care vor aprecia această poveste mult mai mult decât mine și vor spune că nu am înțeles eu ce a vrut să spună autoarea. Pot fi de acord cu asta, am auzit-o de atâtea ori în liceu și mă bucur că avem păreri diferite. 

Editura Trei